de cateva zile in orasul meu frumos, ploua. ploua marunt, rece, ca de sfarsit de toamna. ploua mocaneste. azi parca mai abitir decat zilele trecute. ziua-mi incepe promitator: cobor din taxi direct in balta, ma enervez, injur in gand. norocul meu ca am tocuri, deci nu ma stropesc prea tare. intru intr-un magazin sa-mi iau o umbrela :"nu tinem umbrele". ok, imi iau niste esarfe, macar n-o sa-mi mai scoata tata ochii ca umblu cu "gatul ala belit".
ralu ma asteapta intr-un birt studentesc, stam vreo ora si studiem fetele de 18-19 ani, realizam (din nou si in special eu) ca imbatranim si mai ales ca se vede:
- ralu, e ultima data cand te mai las sa ma cari prin birturi studentesti!
- hai, fata! doar nu te deprimi si pe faza asta!
( "fata" - cum naiba ne-a intrat cuvantul asta in vocabular?! parca am fi doua traseiste care se-mpart pe clienti sau niste neveste de interlopi care se vor doamne cu stil. si clasa.)
plecam.
trec pe langa catedrala catolica, ma intorc din drum si intru. cateva femei in genunchi in fata statuii sf. anton, se roaga pentru vreo minune. nici un cersetor. i-o fi tinut ploaia prin case/canale/adaposturi. ma asez pe o banca si stau o vreme. inteleg din nou cat de gresit e ceea ce-mi doresc si ma rog pentru puterea de a face ce trebuie.- ralu, e ultima data cand te mai las sa ma cari prin birturi studentesti!
- hai, fata! doar nu te deprimi si pe faza asta!
( "fata" - cum naiba ne-a intrat cuvantul asta in vocabular?! parca am fi doua traseiste care se-mpart pe clienti sau niste neveste de interlopi care se vor doamne cu stil. si clasa.)
plecam.
ies. ploua in continuare. oameni grabiti, zgribuliti si incruntati. de unde, frate, atata incrancenare in noi?!
dau cateva telefoane sa rezolv niste chestii: "nu se poate azi, da' maine sigur." de la treburile pe care le pot rezolva azi ma fofilez, in ideea ca si maine e o zi. ma-ntorc acasa (a se citi "birou") cu un taxi in care pute si ma prefac vreo juma' de ora ca lucrez. fara nici un spor insa. e clar: azi am o zi de frecat menta si de introspectie.
sunt pe punctul de a-mi pierde cel mai bun prieten, pt ca prezenta lui in viata mea presupune un prea mare consum nervos, un zbucium continuu , o evocare permanenta a traumelor majore pe care le-am trait si a alegerilor gresite pe care le-am facut.
cu totul altfel imi imaginam la 20 de ani ca va fi viata mea acum.
p.s. la multi ani, C.P.! sa ai viata aia frumoasa la care visezi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu