scrisoare de lucian blaga

nu ti-as scrie poate nici acum acest rand,
dar cocosi au cantat de trei ori în noapte –
si-a trebuit sa strig :
doamne, doamne, de cine m-am lepadat ?

sunt mai batran decat tine, Mama,
ci tot asa cum ma stii :
adus putin de umeri
si plecat peste intrebarile lumii.

nu stiu nici azi pentru ce m-ai trimis in lumina.
numai ca sa umblu printre lucruri,
si sa le fac dreptate spunandu-le
care-i mai adevarat si care-i mai frumos ?
mana mi se opreste : e prea putin.
glasul mi se stinge : e prea putin.
de ce m-ai trimis in lumina, Mama,
de ce m-ai trimis ?

trupul meu cade la picioarele tale
greu ca o pasare moarta.

m-am indragostit de blaga undeva prin liceu, dar ulterior am deprins indeletniciri mai lumesti, asa ca ani buni am uitat sa citesc altceva in afara revistelor de muieri ce se vor bine ancorate in trend. ultimii ani insa - anii mei maturi, sau pseudo-maturi mai degraba; mi-au adus trairi atat de intense, incat m-am intors spasita la ceea ce conteaza cu adevarat.
in urma cu vreo doi ani, cand omul cu care am una dintre foarte putinele relatii neconditionate din viata mea (si singura relatie neconditionata pe care o am si am avut-o vreodata cu un barbat, altul decat tata), mi-a dat sa citesc scrierile lui de tinerete, citindu-le, mi-au venit in minte cateva versuri ale lui blaga pe care atat de mult timp mi le stersesem din memorie. (ciudat modul in care functioneaza memoria. cel mai mic impuls poate sa scoata la lumina lucruri traite si mai ales uitate cu mult timp in urma.) daca vreodata am sa tiparesc scrierile respective - cum de altfel am intentionat de cateva ori; prima pagina va cuprinde acele versuri de blaga - ca un motto; pentru ca releva cu siguranta nu neaparat ideea fundamentala a scrierilor , ci mai degraba ce au desteptat ele in mintea mea :

dati-mi un trup , voi muntilor
de Lucian Blaga

numai pe tine te am, trecatorul meu trup,
si totusi
flori albe si rosii eu nu-ti pun pe frunte si-n plete,
caci lutul tau slab
mi-e prea stramt pentru strasnicul suflet
ce-l port.

dati-mi un trup,
voi muntilor,
marilor,
dati-mi alt trup sa-mi descarc nebunia
in plin!
pamantule larg, fii trunchiul meu,
fii pieptul acestei naprasnice inimi,
prefa-te-n lacasul furtunilor cari ma strivesc,
fii amfora eului meu indaratnic!
prin cosmos
auzi-s-ar atuncea maretii mei pasi
si-as apare navalnic si liber
cum sunt,
pamantule sfant.

cand as iubi,
mi-as intinde spre cer toate marile
ca niste vanjoase, salbatice brate fierbinti,
spre cer,
sa-l cuprind,
mijlocul sa-i frâng,
sa-i sarut sclipitoarele stele.

cand as uri,
as zdrobi sub picioarele mele de stanca
bieti sori
calatori
şi poate-as zambi.

dar numai pe tine te am, trecatorul meu trup.

idealismul diavolului

diavolul cumpara suflete. este in aceasta indeletnicire a lui o evidenta ramasita de idealism.
de Lucian Blaga

Destin si schelet.

nu trebuie sa tindem neaparat si intr-adins spre o existenta tragica. natura s-a ingrijit ea insasi sa ne rastigneasca fiinta, carnea si destinul pe-o cruce de oase.
de Lucian Blaga

Amaraciunea oceanului.

raul ar putea sa-si inchipuie ca se revarsa in ocean numai din dorinta sincera si dezinteresata de a-l indulci.
de Lucian Blaga

Vei plange mult ori vei zambi? de Lucian Blaga

Eu
nu ma caiesc,
c-am adunat in suflet si noroi-
dar ma gandesc la tine.
Cu gheare de lumina
o dimineata-ti va ucide-odata visul,
ca sufletul mi-asa curat,
cum gandul tau il vrea,
cum inima iubirii tale-l crede.
Vei plange mult atunci ori vei ierta?
Vei plange mult ori vei zambi
de razele acelei dimineti,
in care eu ti-oi zice fara umbra de cainta:
"Nu stii, ca numa-n lacuri cu noroi in fund cresc nuferi?"